«Ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu...» — Apocalipsa 3.8

Bun-venit la GBV România

Acest site are ca scop vestirea evangheliei şi a adevărului creştin potrivit cu Biblia (Sfânta Scriptură).

Ne propunem:

  • să dăm un acces liber şi comod la citirea Cuvântului lui Dumnezeu
    (Biblia sau Sfânta Scriptură, care conţine Vechiul şi Noul Testament)
  • să ajutăm pe cititor să descopere calea mântuirii sufletului său
  • să prezentăm elementele esenţiale ale adevărului creştin potrivit Scripturii
  • să ajutăm pe cititor în înţelegerea Scripturii, care este Cuvântul lui Dumnezeu
  • să oferim resurse suficiente pentru ca cititorul să poată să crească în cunoaşterea adevărului creştin
  • să oferim posibilitatea de corespondenţă celor care doresc să ne împărtăşească întrebările lor

Vineri, 19 Septembrie 2014

Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?
Luca 7.49

Acesta este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Ioan Botezătorul a spus despre El: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1.29).

Prin moartea Sa, a rezolvat problema păcatelor noastre. El a suferit la cruce ca jertfă pentru păcatele oamenilor pierduţi, pentru ca „oricine crede în El să nu piară“. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53.5).

Mulţi au încercat în zadar să se facă mai buni şi astfel să fie plăcuţi lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu poate recunoaşte această străduinţă, pentru că faptele noastre sunt comparate cu o haină murdară (Isaia 64.6). Numai pe calea, pe care a hotărât-o Dumnezeu, se poate apropia un om de El. Această cale este Isus Hristos care a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6). Cine crede în Hristos şi în jertfa Sa, aceluia i se iartă vina! De aceea recunoaşteţi-vă înaintea Lui vina, căci „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1.9)!

Vineri, 19 Septembrie 2014

Şi Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe Madian în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva Mea, zicând: «Mâna mea m-a salvat»“.
Judecători 7.2

Luptătorii erau în număr prea mare şi exista pericolul ca victoria să fie percepută drept un merit al poporului, iar prin aceasta, ei să cadă într-o stare mai gravă decât aceea de mai înainte. Mai mult de două treimi dintre ei erau fricoşi; pentru ei, viaţa lor proprie însemna mai mult decât lupta pentru Domnul. Aceştia au fost bucuroşi să se poată întoarce acasă. Ne temem de conflictele care sunt înaintea noastră? Ne sunt mai dragi liniştea şi comoditatea decât lupta? Totuşi, lupta este inevitabilă, dacă vrem să fim biruitori. Ne plac strângerile laolaltă, citim studii asupra Cuvântului şi vorbim despre învăţătură; dar suntem întăriţi cu îndrăzneală divină? Dacă nu ne preocupăm cu Cuvântul şi nu frecventăm strângerile laolaltă, atunci nu suntem potriviţi şi capabili pentru luptă. Au rămas zece mii, care nu erau fricoşi ca şi tovarăşii lor. Însă cea mai mare parte dintre ei nu erau aşa cum putea să-i folosească Dumnezeu. De aceea trebuiau supuşi unui alt examen, mult mai sever. Porunca Domnului a fost: „Coboară-i la apă şi ţi-i voi încerca acolo“. Apa este unul dintre darurile cele mai mari ale lui Dumnezeu şi, în acest caz, poporul o avea din belşug. Modul în care ei o primeau dovedea aptitudinea lor de luptători ai lui Dumnezeu. Nouă mii şapte sute de bărbaţi şi-au plecat genunchiul, ca să bea cât se poate de mult; se părea că au uitat de luptă. În schimb, trei sute de bărbaţi şi-au luat numai atât cât corespundea necesarului de moment, nu mai mult. Lupta pentru Domnul avea cea mai mare importanţă pentru ei, iar restul trecea pe planul al doilea.

La aceşti trei sute de bărbaţi recunoaştem cum trebuie folosite corect darurile lui Dumnezeu. Avem nevoie de hrană, de îmbrăcăminte şi de acoperiş; toate acestea ne stau la dispoziţie. Cum le folosim însă?

Dacă ţelul nostru este să posedăm cât mai mult din aceste lucruri, atunci suntem sclavii lor şi aparţinem acelora care nu pot să se împotrivească duşmanului, pentru că am început să alergăm după lucrurile pământeşti. Când, dimpotrivă, folosim aceste lucruri ca daruri ale lui Dumnezeu şi suntem mulţumitori cu ce avem şi ne gândim că nu suntem aici ca să adunăm comori, ci ca să depunem mărturie pentru Domnul, atunci ne dovedim ca unelte folositoare pentru slujba Sa.

Martie 2012

Martie 2011

Februarie 2011